Premierul Benjamin Netanyahu a dat asigurări sâmbătă seara că Israelul este pregătit pentru „eventualitatea unui atac direct al Iranului” şi este „pregătit să facă faţă oricărui scenariu, atât în ceea ce priveşte apărarea, cât şi atacul”, relatează AFP.
„Apreciem prezenţa Statelor Unite alături de Israel, precum şi sprijinul Marii Britanii, al Franţei şi al mai multor ţări”, a adăugat premierul israelian într-o alocuţiune video, în timp ce ameninţarea unei operaţiuni iraniene care vizează ţara este considerată iminentă.
Știre inițială
Iranul a lansat sâmbătă „de pe teritoriul său” un atac cu drone împotriva Israelului, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene într-un discurs televizat, relatează AFP.
„Iranul a lansat drone de pe teritoriul său spre Israel”, a declarat Daniel Hagari la puţin timp după ora 23:00 (20:00 GMT).
Regiunea Orientului Mijlociu şi SUA sunt în alertă în legătură cu un posibil atac din partea Iranului încă din 1 aprilie, când presupuse avioane de război israeliene au bombardat consulatului iranian din Siria.