A murit actorul Alexandru Lulescu, avea 90 de ani

Sabina Popescu

Actorul Alexandru Lulescu a încetat din viață, la vârsta de 90 de ani, anunță Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”.

Alexandru Lulescu a fost omagiat pe scena Teatrului “Constantin Tănase”, anul trecut, în luna octombrie, aceasta fiind ultima sa apariție pe scenă.

Anul acesta, pe 1 iunie, a împlinit 90 de ani, fiind considerat cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă.

  • Corpul neînsuflețit va fi depus, pentru un ultim omagiu, duminică, 19 iunie, ora 9:00, în foaierul Sălii Savoy a Teatrului “Constantin Tănase”, din Calea Victoriei nr.33.

Prima apariție a actorului

Prima apariție a maestrului Alexandru Lulescu pe scena Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, care pe atunci se numea Ansamblul de Estradă, este consemnată în anul 1952, ca solist de balet într-un dans tătar din premiera intitulată “Primul spectacol”.

- Publicitate -

Câțiva ani mai târziu, în 1961, se angajează la Teatrul devenit între timp Satiric-Muzical “Constantin Tănase”, unde joacă în zeci de spectacole, cu sute de reprezentații în țară și în lume.

Spectacolele maestrului

Dintre spectacolele în care a jucat se numără:

  • ”La Grădina Cărăbuș”,
  • “Pagini alese din Revista de altădată”,
  • ”Revista cu Tănase”,
  • ”Minunile Revistei – Ca la Tănase”,
  • ”Veselie la…Tănase”,
  • ”De la Cărăbuș la Savoy”,
  • ”Revista cu paiațe”,
  • ”Vino să ne vezi deseară”,
  • ”Scandal la Boema”,
  • ”Pompiliu de Pompadour”,
  • ”O seară la Revistă”,
  • “Revista dragostei”.

Timp de douăzeci de ani, a format împreună cu un alt mare actor, Nicu Constantin, unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice.

Distribuie articol:
Informateca