A murit un mare scriitor: Ismail Kadare

Alexandru Ionescu

Scriitorul albanez Ismail Kadaré, 88 de ani, autor al unei opere monumentale sub tirania comunistă a lui Enver Hoxha, a murit luni dimineaţă, au anunţat editorul său şi spitalul pentru AFP.

Kadaré a murit în urma unui atac de cord, a precizat spitalul din Tirana. El a ajuns acolo „fără semne de viaţă”, medicii i-au făcut masaj cardiac, dar „a murit în jurul orei 06:40 GMT” (8:40 ora locală), a precizat spitalul.

Etnograf şi romancier sarcastic care a alternat între grotesc şi epic, Ismail Kadaré a explorat miturile şi istoria ţării sale pentru a diseca mecanismele unui rău universal, totalitarismul.

Albania a trăit zeci de ani sub dictatura lui Enver Hoxha, una dintre cele mai închise din lume.

- Publicitate -

„Iadul comunist, ca orice alt iad, este sufocant”, a declarat scriitorul pentru AFP într-unul dintre ultimele sale interviuri, în octombrie. Dar în literatură, acesta se transformă într-o forţă vitală, o forţă care te ajută să supravieţuieşti, să depăşeşti orice dictatură.

Literatura „mi-a dat tot ce am astăzi, a fost sensul vieţii mele, mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranţa de a depăşi totul”, a explicat el, deja slăbit, de la domiciliul său din Tirana.

Etichete:
Distribuie articol: