Acordul coaliției de guvernare se semnează mai pe seară

Alexandru Ionescu

Acordul de funcţionare a coaliţiei PNL, USR Plus, UDMR urmează să fie semnat luni, în jurul orei 19:00, la Parlament.

 

”Discuţiile din cadrul coaliţiei au continuat şi duminică, acoperind toate detaliile legate de programul de guvernare şi de modul de lucru în coaliţie”, au transmis reprezentanţii coaliţiei.
Acordul de coaliţie va fi semnat de către liderii celor trei formaţiuni politice luni, 21 decembrie în jurul orei 19.00, la Parlament, au mai anunţat ei.

 

Vezi și Casoteca.ro – magazin

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, anunţa duminică după-amiază, la Parlament, că au fost făcute progrese importante legate de programul de guvernare, urmând să mai fie două capitole de încheiat. El a precizat că atunci când discuţiile vor fi finalizate, va fi prezentat şi programul de guvernare.

“Am făcut progrese foarte importante.(…) Practic programul mai are două capitole care nu sunt finalizate la momentul la care am plecat. Au rămas puncte de armonizat care vor fi armonizate într-o analiză pe care o vom face cu colegii din coaliţia de guvernare la nivel de lideri de partide”, a afirmat liderul PNL.

Cîţu: programul de guvernare al coaliţiei gata cel târziu luni

Distribuie articol:
Informateca