Acționarii Modpack Group participă la Summitul Select USA, Washington DC

0

Modpack Group, cea mai mare companie românească de relocări industriale, transport multimodal, ambalare și export, deschide un birou în Statele Unite ale Americii, unde va investi un milion de euro.

Directorul executiv al companiei Modpack Group a participat la summitul SelectUSA din Washington DC în vederea alăturării la o rețea prosperă de companii de top, ca parte a strategiei de expansiune globală.

Industria logistică și de transport din Statele Unite este o piață extrem de competitivă. Cheltuielile din industria logistică și de transport din S.U.A. au totalizat 1,48 trilioane $ în 2015 și au reprezentat 8% din produsul intern brut anual (PIB). Prin investițiile în acest sector, firmele multinaționale se poziționează pentru a facilita mai bine fluxul de mărfuri pe cea mai mare piață de consum din lume.

Citește și Evoluția unei afaceri de succes: Modpack System – business unic în România

Directorul executiv al Grupului Modpack, Valentin Malaescu, a declarat:

„Investiția în America de Nord, ca parte a strategiei de creștere continuă a Modpack, este o oportunitate fantastică pentru firmele multinaționale și interne să beneficieze de experiența și expertiza noastră. Prin oferirea serviciilor noastre personalizate şi aici, putem continua să susținem baza noastră globală de clienți și, în paralel, să pătrundem pe noi piețe și să ajungem la mai mulți clienți”.

Grupul Modpack este prezent pe piața românească / europeană din 2007, unde a obținut rapid o poziție de lider. Compania oferă servicii ca furnizor unic în teritorii noi din Europa și din lume, făcând investiţii semnificative în viitorul companiei și al angajaților săi. Produsele și serviciile Grupului Modpack au aplicații în toate sectoarele industriale și sunt potrivite pentru toate tipurile de transport: maritim, rutier, aerian.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele