Acţiunile Tesla Inc au urcat cu aproape 8%

Alexandru Ionescu

Acţiunile Tesla Inc au urcat cu aproape 8% în predeschiderea şedinţei de luni a Bursei de la New York, după ce compania a raportat livrări trimestriale record, cererea pentru maşinile sale electrice compensând impactul deficitului de cipuri pe plan global, transmite Reuters.

Cel mai valoros producător auto a anunţat vineri că în primul trimestru din 2021 a livrat 184.800 vehicule pe plan global, în timp ce analiştii se aşteptau la 177.822 de unităţi. În trimestrul patru din 2020, compania americană a livrat 180.570 vehicule. „Suntem încurajaţi de primirea făcută Model Y în China şi facem rapid progrese pentru a produce la întreaga capacitate. De asemenea, Model S şi Model X au fost „excepţional de bine primite”, se arată în comunicatul Tesla.

„Capacitatea Tesla de a produce în primul trimestru din 2021 aproape acelaşi număr de vehicule ca în trimestrul patru din 2020 iese în evidenţă faţă de tendinţa globală privind producţia auto”, au apreciat analiştii de la J.P.Morgan.

Cîțu vrea implicarea bisericii pentru vaccinarea în mediul rural


Citeste si...  Bitcoin a depășit pragul de 24.000 de dolari pentru prima dată în mai mult de o lună
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *