Actor și membru al DDB, Ale Conovaru a fost prezent în studioul Radio Sport Total FM, în emisiunea „Fluier Final”, unde a vorbit cu Narcis Drejan despre retrogradarea „câinilor roșii”.
„În aceea seară am avut spectacol până la ora 21:00, iar după aplauze am fugit către stadion. Am sperat timp de 45 de minute văzând o neputință. Ajuns acasă am realizat că aveam o stare de șoc. Era comparat ca moartea mamei mele, era de așteptat pentru că era bolnavă, dar șocul a fost imens, exact așa a fost și în seara retrogradării. Undeva am simțit în suflet că trebuie să se întâmple. Era o retrogradare corectă a lui Dinamo, nici măcar barajul nu meritau să îl joace și noi știm lucrul acesta. Dacă nu era cazul Mioveniului și cel al Clinceniului, Dinamo era direct în Liga a 2-a, dar așa a mai trecut prin agonia aceasta a barajului prin care ne-am făcut de râs total și felicit U Clujul. Ce mă îngrijorează este că dacă dacă situația clubului era normală, așteptam să revenim, dar acum așteptăm să se desființeze. Este utopic să crezi că va veni un investitor foarte potent financiar, asta este singura șansă, să vină șeicul”, a spus Alex Conovaru.
Discuția integrală poate fi ascultată accesând înregistrarea de mai jos, lângă link-ul spre articolul original: