Jason Momoa a renunțat la părul lung. În filmarea postată pe Instagram, actorul a filmat momentul în care o femeie îi taie părul și a arătat codițele împletite tocmai tunse.
Vezi această postare pe Instagram
De asemenea, în acest videoclip, Jason Momoa face apel la renunțarea utilizării plasticului.
„Fiți mai buni la protejarea pământului nostru și a oceanelor. Trebuie să renunțăm la folosirea plasticului, să nu mai existe în viețile și mările noastre. Sticle de plastic, pungi de plastic, ambalaje, ustensile, toate acestea”, a spus Jason Momoa.
Jason Momoa s-a alăturat ONU
La sfârșitul lunii iunie, Jason Momoa s-a alăturat ONU în calitate de ambasador pentru protejarea vietăților subacvatice.
Pe 26 iunie, actorul și-a făcut apariția pe o plajă din Lisabona, îmbrăcat la patru ace, dar desculț, unde mai mulți tineri s-au adunat pentru o conferință ONU, pentru protejarea oceanelor.
Jason Momoa le-a vorbit despre nevoia urgentă de a combate poluarea care distruge biodiversitatea oceanelor și mărilor.