Adriana Cotel, protejata lui Darius Vâlcov, “aruncată” de PSD la conducerea Institutului Fundeni

0

Adriana Cotel (35 de ani), protejata lui Darius Vâlcov, propulsată de acesta în cele mai puternice poziții din sistemul de sănătate, a fost numită luni de ministrul demis al Sănătății în funcția de director interimar al Institutului Clinic Fundeni, una dintre cele mai mari unități medicale din țară, potrivit Agerpres.

 

Adriana Cotel a fost numită în octombrie 2018 în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului, o instituție – cheie care arbitrează industria farmaceutică din România.

În ianuarie 2019, Dăncilă a numit-o vineri pe Adriana Cotel preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial.

Adriana Cotel a refuzat constant să-și publice CV-ul, deși răspunderea pe care a avut-o în CNAS și ANM a fost enormă: se îngrijește de soarta celor 16 milioane de asigurați din România și administrează un buget de 7 miliarde de euro.

Recorder a descoperit că pe lângă funcțiile primite în diverse instituții ale statului, biografia Adrianei Cotel ascunde o ascensiune cel puțin la fel de spectaculoasă și pe partea academică. În numai trei ani, a ajuns licențiată în Psihologie, masterandă, doctorand, asistent universitar și psiholog cu triplă specializare.

Înainte de a fi plasată de Vâlcov în vârful celor mai mari instituții din piața de sănătate, Adriana Cotel fusese specialist în biotehnologie la compania Alvogen Romania, un producător de medicamente activ pe piața internă.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele