Peste 3.000 de cetațeni ruși au vrut să devină români la începutul lui 2019
Parchetul General a deschis un dosar penal într-un caz legat de acordarea „peste rând” a cetățeniei române mai multor persoane din Rusia, Belarus, Ucraina și Republica Moldova.
Într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Justiției se arată că cetățenia română a fost acordată în condiții nelegale.
Dacă cetățenia română, deci apartenența la UE, costă așa cum se sugerează voalat pe rețelele sociale în jur de 2-3000 de euro, atunci vorbim de o rețea care a strâns deja milioane de euro.
„Sesizarea la care faceți referire a fost înregistrată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, în cauză fiind începută urmărirea penală in rem (cu privire la faptă) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, de luare de mită și de dare de mită”, se arată într-un răspuns al Parchetului General transmis Vice România.
Raportul Corpului de Control al Ministerului Justiției vorbește se afectarea siguranței naționale.
Controlul a pornit de la o sesizare din iulie 2019, depusă la Ministerul Justiției, în care doi cetățeni din Republica Moldova semnalau tergiversarea unor dosare în detrimentul altora.
Astfel, în perioada august-octombrie 2019, inspectorii Corpului de Control al ministrului Justiției au analizat aleatoriu mai multe dosare de cetățenie depuse între 2017 și 2019 și au verificat modul în care se înregistrează și se soluționează cererile, se depun memorii la conducere și se țin audiențele.
„S-a constatat că site-ul de programări online este de multe ori supraîncărcat cu cereri ale acelorași persoane, care se programează de mai multe ori succesiv, cu consecința blocării accesului altor solicitanți. Pentru locurile rămase astfel libere prin neprezentarea solicitanților care realizează înregistrări multiple se prezintă avocații cu memoriile mai sus arătate”, se arată în raportul Corpului de Control.
3000 de persoane din Rusia vor să fie români – la început de 2019
S-a depistat existența unor grupări care racolau aplicanți pentru cetățenia română, în primul rând din Ucraina și Republica Moldova.
Majoritatea cetățenilor care depun cereri de obținere a cetățeniei române provin din aceste două țări, precum și din Rusia, Belarus, Georgia, Turcia și Israel.
Lucrul care i-a intrigat cel mai mult pe inspectori a fost numărul mare de persoane cu domiciliul în Rusia care au dorit să devină cetățeni români.
An de an, numărul acestora a crescut considerabil: dacă în 2015 au depus cerere 950 de ruși, în 2018 ani, numărul acestora crescuse la 3 500.
În primele luni ale lui 2019, 3 150 de ruși își exprimaseră deja dorința să devină români, se arată în ancheta Vice.ro, ce care a făcut cunoscut acest subiect.