AFI Cotroceni şi AFI Ploieşti anunţă în ce condiţii se vor deschide

Alexandru Ionescu

AFI Europe România anunţă un set complex de măsuri pe care toţi clienţii şi chiriaşii mall-urilor companiei din Bucureşti şi Ploieşti trebuie să îl respecte, pentru a face cumpărături în deplină siguranţă atunci când centrele se vor redeschide.

 

Astfel, la intrarea în cele două centre comerciale clienţii vor trece obligatoriu printr-o poartă termoscanner, în lifturi vor intra doar doi oameni odată, iar în foodcourt mesele şi scaunele vor fi într-un număr mai mic şi la distanţă corespunzătoare.

Data redeschiderii centrelor comerciale nu a fost încă stabilită.

Numărul persoanelor care vor intra în cele două mall-uri va fi limitat – un client la 10 metri pătraţi, iar intrarea şi ieşirea vizitatorilor se vor face separat. În plus, se va diminua programul de funcţionare în funcţie de cerinţa fiecărui chiriaş.

Mai mult, toate intrările vor fi prevăzute cu covoare dezinfectante şi gel dezinfectant pentru mâini.

„Ne dorim să redeschidem AFI Cotroceni şi AFI Ploieşti cât mai curând, respectând toate măsurile impuse de autorităţi. Pentru siguranţa clienţilor şi a chiriaşilor am investit peste 300.000 euro şi am implementat  toate măsurile sanitare în vigoare astfel ca oamenii să poată face cumpărături în afara oricărui pericol. Lunar, cheltuielile operaţionale pentru respectarea şi întreţinerea acestor măsuri vor fi de 50.000 euro. Încă de la intrarea în mall, clienţii vor trece printr-o poartă termoscanner care le va lua temperatura, iar pe traseul lor prin mall vor fi afişate materiale de informare prin care le comunicăm şi reamintim măsurile noastre: de la dezinfectant, la marcarea zonelor de siguranţă, folosirea contactless a toaletelor şi a scărilor şi multe altele”, a declarat Sorin Scîntei, general manager AFI Cotroceni.

Citeste si...  Căpitanului Petrolului își cere scuze după accidentarea horror din meciul cu Hermannstadt

Pentru o siguranţă sporită, mall-urile vor fi dezinfectate în totalitate cu nebulizator în fiecare noapte.

Citește și: Starea de alertă, consfințită în Monitorul Oficial


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *