60 de români s-au vindecat de infecția provocată de virusul corona COVID 19. Dintre aceștia, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara s-au vindecat 43 de români, la Bucureşti 11 pacienţi, 3 la Craiova, 2 la Constanţa şi 1 la Iaşi.
Medicul Virgil Musta din Timişoara a explicat ce se întâmplă cu schemele de tratament folosite în țară, dar și despre cât de importantă este vârsta pacienților.
„Noi folosim o altă schemă de tratament decât restul țării, dar și conjunctură a fost favorabilă, pentru că pacienții pe care i-am tratat au fost pacienți tineri, fără comorbidități, fără boli asociate, la care teoria spune că evoluția bolii este bună. Schemă pe care o dăm noi este formată din o tabletă cu 2 antivirale, care la 3-4 zile după administrare dau teste negative. Așteptăm două teste negative, după care îi externăm”, a explicat medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
Omenirea mai are de aşteptat până la apariţia unui vaccin pentru COVID-19, iar până atunci se efectuează multe studii şi teste.
„Sunt mai multe scheme testate, cu mai multe rezultate. Împreună cu domnul profesor Streinu-Cercel am stabilit că în centrul nostru să se folosească o anumită schemă. Sunt scheme care sunt studiate la ora actuală în lume. Nicio firmă de medicamente nu are finalizat, la ora actuală, un studiu care să spună această este eficientă unu. Sunt doar încercări, rezultate parțiale, și ne-am ales unul din aceste studii. Ne-am ales acest medicament, îl avem și putem să îl folosim, pe baza faptului că în literatură există studii pe acest medicament și sunt rezultate parțiale favorabile și pe gândirea noastră medicală, care ne-a spus că s-ar putea să avem aceste rezultate favorabile”, a precizat medicul Virgil Musta, potrivit Mediafax.
Ministrul sănătății, Victor Costache a explicat că în țară sunt testate forme de tratament diferite, tocmai pentru a-l găsi pe cel mai eficient.
„Toți acești pacienți sunt deja strânși într-o bază de date prospective, sunt trecute (alte afecțiuni) este important să știm toate datele medicale și să știm ce tratament primesc. În Timișoara este un anumit tratament, în București deja sunt două scheme. O dată la două zile specialiștii vorbesc pentru a uniformiza aceste practici”, a spus Costache.