Afganistan: Ahmad Massoud salută o soluţie negociată cu talibanii

Stefan Alexiu
Ahmad Massoud

Liderului forţelor de opoziţie afgane din valea Panjshir, Ahmad Massoud, a salutat duminică propunerile consiliului înţelepţilor religioşi (Ulema) privind o soluţie negociată cu talibanii pentru a se pune capăt luptelor, transmite Reuters.

 

Liderul Frontului Naţional de Rezistenţă din Afganistan (NRFA) a făcut anunţul pe pagina de Facebook a NRFA.

Vezi și Opoziția din Afganistan s-a grupat deja în regiunea Panjir (la granița cu Pakistanul)

Anterior, talibanii au anunţat că au intrat în capitala provinciei Panjshir, după ce preluaseră controlul asupra districtelor din jur.

- Publicitate -

”În principiu, NRFA este de acord să soluţioneze problemele actuale, să pună capăt imediat luptelor şi să continue negocierile”, a precizat Massoud.

”Pentru a se ajunge la o pace durabilă, NRFA este gata să oprească luptele cu condiţia ca şi talibanii să-şi renunţe la atacuri şi la mişcările militare în Panjshir şi Andarab”, a menţionat el, referindu-se la un district din provincia vecină Baghlan.

Talibanii au preluat controlul asupra restului teritoriului afgan în urmă cu trei săptămâni.

Anterior, media afgane au relatat că Ulema a cerut talibanilor să accepte o soluţie negociată pentru a se pune capăt luptelor din valea Panjshir.

Massoud, care conduce o forţă formată din foşti soldaţi afgani şi luptători din miliţiile locale, solicitase încă de acum o săptămână o astfel de soluţionare.

- Publicitate -

Sub conducerea lui Ahmad Shah Massoud, tatăl actualului lider al NRFA, luptătorii din regiunea Panjshir s-au opus atât forţelor invadatoare ale armatei sovietice, cât şi guvernului taliban care a mai condus Afganistanul în perioada 1996-2001. Lupta din valea Panjshir a fost cel mai proeminent exemplu de rezistenţă contra talibanilor.

Distribuie articol:
Informateca