ALDE se ține de gratuități

0

Consilierii municipali ALDE au depus un proiect de hotărâre conform căruia persoanele din grupuri vulnerabile, precum şi cele de peste 65 de ani din municipiul Bucureşti ar putea să beneficieze de câte o mască pe zi, până la sfârşitul anului.

 

“Am depus proiectul de hotărâre de consiliu pentru oferirea persoanelor vulnerabile, precum şi persoanelor de peste 65 de ani din municipiul Bucureşti a câte o mască pe zi, în fiecare zi, până la sfârşitul anului 2020. În actuala stare de alertă avem obligaţia de a purta măşti în spaţii închise şi transport în comun, dar îşi permite toată lumea achiziţionarea acestui număr important de măşti? Doctorii recomandă ca masca să fie schimbată după 2 – 3 ore maxim”, arată consilierul municipal ALDE, Tudor Tim Ionescu.

El adaugă că este responsabilitatea autorităţilor să vină în sprijinul cetăţenilor.

“Guvernul are obligaţia de a sprijini cetăţenii din toată România în aceste momente grele, mai ales pe cei din grupurile vulnerabile. În aşteptarea acestui sprijin, am ales să iniţiez, alături de colegii mei, acest proiect în Bucureşti”, precizează consilierul general ALDE.

Citește și: 560.000 de dolari pentru ghetele lui Jordan

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele