Doi pacienţi au murit, în această săptămână, la Institutul Marius Nasta din Bucureşti, spune managerul instituţiei Beatrice Mahler, precizând că persoanele sufereau de alte afecţiuni şi aveau şi infecţii nosocomiale. Internările în Secţia de Terapie Intensivă sunt limitate, iar DSP face un raport, relatează Mediafax.
“Aceste persoane au avut şi infecţie. Unul dintre pacienţi a venit transfer dintr-un alt spital, iar celălalt caz a fost internat în Marius Nasta. Ambii pacienţi aveau afecţiuni asociate extrem de severe, unul dintre ei fiind internat pentru bronhopneumonie pe lângă afecţiuni cardiace, iar celălalt era cu un abces pulmonar masiv. (…) Afecţiuni care şi ele singure ar fi putut să determine decesul în lipsa infecţiei”, a spus, pentru MEDIAFAX, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler.
Beatrice Mahler subliniază că după ce a aflat despre această infecţie a anunţat Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
“Prezenţa acinetobacterului multirezistent m-a făcut pe mine să solicit asistenţă din partea DSP-ului, pentru că potrivit legislaţiei, mă interesează să prevenim declanşarea unei infecţii. Infecţia există la orice pacient cu boală respiratorie, dar infecţia nosocomială este cea pe care trebuie să o prevenim şi să fim responsabili, pentru a preveni eventualele focare epidemiologice”, a mai explicat managerul institutului.
Beatrice Mahler spune că Direcţia de Sănătate Publică face un raport în cadrul unităţii spitaliceşti. De asemenea, au fost recoltate probe şi au fost trimise la Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino pentru a afla provenienţa bacteriei.
Totodată, în acest moment în Secţia de Terapie Intensivă sunt internaţi trei pacienţi – doi în stare gravă intubaţi, iar al treilea în stare bună şi va fi transferat,vineri, în Secţia Medicală.
“Până când vom fi siguri că suprafeţele din Secţia Terapie Intensivă sunt curate şi nu sunt contaminate cu niciun germene, secţia rămâne în continuare sub supraveghere epidemiologică. Este important ca atunci când vom deschide salonul respectiv pentru noi pacienţi să fim siguri că nu există riscul să ia un germene din salon”, a spus Beatrice Mahler.