Alianţa USR-PLUS îi cere lui Klaus Iohannis declanşarea referendumului pe justiţie

0

Alianţa 2020 USR-PLUS face un apel către preşedintele Klaus Iohannis, să declanşeze referendumul pe justiţie, iar pe buletinele de vot să se găsească întrebarea: “Sunteţi de acord ca persoanele condamnate penal să nu mai poată candida la funcţiile publice?”. 

Liderul USR Dan Barna a anunţat, la Parlament, că  solicitarea către preşedintele Klaus Iohannis vine în urma citării ca suspect a  fostei şefe a DNA, Laura Codruța Koveși, la Secția de investigare a magistraților, structură înființată în acest an la propunerea PSD-ALDE. Acea secție specială pentru magistrați trebuie desființată, pentru că în realitate este o miliție pe care și-a construit-o domnul Dragnea și a cărei primă victimă este doamna Kovesi. Din această perspectivă, Alianța 2020 USR PLUS cere președintelui declanșarea referendumului pentru justiție”, a spus Barna.

El a arătat că România nu mai poate aștepta și nu mai poate continua cu acest tip de guvernare. „În acest ritm, s-ar putea că în doi ani alegerile să nu mai existe sau să fie o farsă artificială”, a menţionat liderul USR. Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat deja în mod oficial referendumul pe justiţie, pe 24 ianuarie 2017, imediat după ce Guvernul Grindeanu adopta Ordonanţa 13 şi legea graţierii.

Citește și Dan Barna: Dragnea, jos mâinile de pe Armata Română!

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele