Alina Gorghiu a anunţat că PNL nu va vota rectificarea bugetară în forma amendată de PSD şi este foarte probabil ca această „aberaţie” să fie atacată de către Guvern la Curtea Constituţională.
Senatorul liberal i-a acuzat pe social-democraţi că a fost convocată şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului luni, fără a se cunoaşte ordinea de zi.
Ea a adăugat că amendamentele PSD la rectificare duc la o creştere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB pe acest an şi cu 4,8% din PIB pe anul 2021.
„Au făcut amendamentele la rectificarea bugetară care provoacă o creştere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB pe anul 2020 şi cu 4,8% din PIB pe anul 2021. Aţi văzut cu toţii documentul prin care Teodorovici, când era ministru, avertiza Guvernul Dăncilă că majorarea pensiilor cu 40% nu este fezabilă. Şi asta era înainte de pandemie, când economia era pe plus!!! Chiar şi aşa fiind, ei ştiau că nu era loc în anvelopa bugetară pentru aşa ceva. Dar ei acum insistă să arunce totul în aer! PNL nu va vota retificarea în forma amendată de PSD şi, cel mai probabil, aberaţia va fi contestată, de Guvern, la CCR”, a conchis Gorghiu.