Alte zece creșe noi vor fi construite în 2022

0

Alte 10 noi construcţii de creşe au primit aprobare prin Programul naţional de construcţie de creşe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunţă ministrul Cseke Attila. Numărul total al creşelor aprobate pentru a fi construite, la nivel naţional, creşte, astfel, la 53.

 

„Ministerul Dezvoltării susţine dezvoltarea echitabilă a localităţilor, de aceea, pentru fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi municipiu am aprobat construirea unei creşe sau două acolo unde numărul locuitorilor depăşeşte 100.000. Am aprobat finanţarea pentru primele 43 de creşe în noiembrie, iar acum am aprobat alte 10 noi construcţii în fiecare parte a ţării”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul dezvoltării a precizat că în urma aprobării finanţării, construirea acestor creşe noi, moderne, intră în proces de achiziţie publică, urmând ca, după aceea, să fie demarate lucrările de construcţie.

Conform actului normativ aprobat, se vor construi creşe mici, cu o capacitate de 40 de antepreşcolari în Câmpia Turzii, Galaţi, Oradea, Orăştie şi Vaslui, iar creşe mari, pentru 100-110 de copii în Deva, Galaţi şi Roman. În Bârlad şi Călăraşi vor fi construite creşe de dimensiuni medii.

Prețul petrolului continuă să crească

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele