Alunul și nucul câștigă teren, La polul opus se află caisul și piersicul

0
33

Pomicultorii români au înființat anul trecut peste 390 ha de alun, 360 ha de nuc și 340 ha de afin, iar printre speciile cele mai solicitate s-au mai numărat cireșul, mărul și prunul.

Cerererea mare la aceste specii se explică prin faptul că viitorii beneficiari ai fondurilor europene au urmărit o zonă care este mult mai ușoară în perioada de post recoltă, susține Dorin Sumedrea, director științific la Institutul de la Mărăcineni, care dă și câteva recomandări pomicultorilor referitor la tendințele din piață.

De exemplu, la măr, foarte multi fermieri români vor soiuri rezistente la rapăn, pentru a scăpa de complicații, trebuie să știe însă că nu există cerere pe piața europeană pentru astfel de soiuri. În același timp, părul și gutuiul au o mare problemă, focul bacterian, care poate influența calitatea producției, ceea ce face imposibilă livrarea la extern.

Probleme şi la alte fructe

La cireșe, se cer soiurile cu tradiție românești, dar au pătruns și cele din aria sweet, un segment unde la noi nu există experiență. Gerul ar putea produce ceva probleme în anumite areale la unele soiuri. Tocmai de aceea, la mur se recomandă soiurlle cu spin, care fac mai bine față temperaturilor scăzute.

Probleme au fost și la cais și piersic – interes mai scăzut pentru investiții- în ultima vreme, din cauza schimbărilor climatice și mai ales a brumelor târzii. Nici la coacăzul negru, soiuri poloneze în general, nu există interes foarte mare pentru plantații noi, spune Sumedrea.

Din urmă vin însă timid aronia și goji, care ar putea să fie introduce în ghidul solicitantului în următorii ani, alături de cele 12 specii existente acum, afirmă Sumedrea. Cât despre cătină, care a cunoscut o creștere susținută în urmă cu câțiva ani, interesul se menține ridicat, poate și pentru că recoltarea este mecanizată.

Palmierul de cocos – de la industria farmaceutică, la construcții, mobilier și horticultură

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele

*