anca dragu

Anca Dragu spune că toți parlamentarii USR vor vota moțiunea de cenzură

Stefan Alexiu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, spune că toţi parlamentarii USR vor fi prezenţi în sală şi vor vota marţi moţiunea de cenzură iniţiată de PSD. Ea adaugă însă că nu s-a luat o decizie în partid dacă votul va fi la vedere sau nu.

 

„Cu siguranţă vom vota această moţiune, pentru că noi considerăm că nu mai putem continua cu acest Guvern. Da, toţi vor veni în sală, nu avem semnale cum că unii colegi nu ar veni. Cred că fiecare partid se gândeşte că poate sunt câţiva care nu pot veni din motive medicale. Dar, da, toţi parlamentarii vor fi în sală. Nu am luat această decizie (n.r. – de a vota la vedere), dar nu am niciun motiv să mă îndoiesc că toţi colegii mei vor vota moţiunea aşa cum am discutat şi cum am tot afirmat în spaţiul public”, a spus Dragu, după şedinţa Biroului permanent.

Vezi și Video: Moţiunea PSD a fost citită în Parlament de liderul deputaţilor social-democrați, Alfred Simonis.

Ea a adăugat că „probabil” moţiunea va trece, Guvernul va fi demis şi ulterior sunt aşteptate consultări cu preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebată dacă în eventualitatea în care Guvernul Cîţu cade, USR va merge la Palatul Cotroceni cu o variantă de premier, va susţine un guvern de tehnocraţi sau ia în calcul posibilitatea declanşării de alegeri anticipate, aşa cum propune PSD, Anca Dragu a spus: „Vom lua o asemenea decizie (n.r. – de a se prezenta la Cotroceni cu o variantă de premier). Am trecut peste acest congres şi vom începe discuţiile în interiorul partidului. Eu nu susţin un guvern tehnocrat, un guvern de specialişti, pentru că partidele politice – ăsta este rolul lor, să-şi asume guvernarea, să-şi asume să vină la guvernare, ăsta este rolul unui partid politic”.

Citeste si...  Dacian Cioloș și Anca Dragu fac zob bilanțul lui Dăncilă: "S-au folosit cifre false ca să fie coafată realitatea"

„Noi credem că cea mai bună formulă pentru România acum este să continuăm această coaliţie, dar nu cu premierul Florin Cîţu. Cred că aceasta ar fi dovada de responsabilitate, ar fi măsura care probabil ar aduce stabilitate politică în România”, a mai spus Dragu.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *