Ecaterina Andronescu susține că demisia lui Liviu Dragnea poate fi o soluție de maturitate politică, menționând că PSD a înregistrează scăderi în sondaje, fiind necesară salvarea partidului și a guvernării.
„Asta (demisia lui Liviu Dragnea – n.r.) poate fi soluţie de maturitate politică. Nu spun asta pentru că îl urăsc sau pentru că îmi e nesuferit, ci, pentru că, în acest moment trebuie salvată guvernarea ţării şi salvat partidul.Am văzut un sondaj, dacă rezultatele sunt adevărate, PSD a ajuns la 25%. E inacceptabil după un an şi jumătate. De la 45% la 25% e mult prea mult. Ceva ne-a adus aici, ceva sau cineva. Fără îndoială PSD a avut guverne mult mai performante. Şi acum poate face cel puţin trei guverne performante”, a declarat Ecaterina Andronescu la Digi24.
Ecaterina Andronescu a transmis o scrisoare deschisă în care cere demisia lui Liviu Dragnea.
„Mi-am asumat ce am făcut, mi se pare că să ai dreptul să vorbeşti e un lucru pe care îl are orice cetăţean. Se poate întâmpla şi ca partidul să mă excludă”, a spus fostul ministru.
De Vlad Mitu