Mulţi angajaţi care lucrează de acasă nu mai trag linie între serviciu şi viaţa personală. Și daca tot lucrează pe laptopul pus la dispoziţie de companie, angajații îl folosesc şi în scop recreativ, potrivit unui studiu recent. Intră şi pe site-uri care pun în pericol date confidenţiale, iar specialiştii din departamentul de IT al firmei remediază cu greu problemele.
Aproape jumătate dintre angajați încă lucrează de acasă în România. Situația a adus pentru multe companii o creștere a productivității. Angajații sunt mai sârguincioși și se concentrează mai bine pe lucuririle importante.
”Cea mai mare problemă pare este generată de emailurile phishing care par să provină de la instituții sau chiar de la compania la care lucrăm. Ceea ce lipsește în acest context cu lucrul de acasă este trainingul angajaților. (…) Trebuie să li se explice foarte clar la ce riscuri se expun” spune Silviu Stahie, specialist IT.
Pe cât de mari sunt câștigurile, pe atât de mult au crescut însă amenințările. Lucrul de acasă face firmele mai vulnerabile împotriva atacurilor cibernetice.
Vezi și Bucureștiul lăsat sub gunoaie peste weekend de către firmele de salubritate
Companiile au la îndemână soluții complexe ca să țină totul departe de hackeri, însă uită deseori, spun specialiștii, de cel mai bun instrument de protecție: instruirea angajaților în astfel de probleme!
De fapt, companiile nu sunt dispuse să cheltuiască în acest sens, chiar dacă o astfel de situație poate să coste compania mult mai scump.
Și specialiștii în Resurse Umane vorbesc despre protocoale clare pe care încearcă să le implementeze.
Specialiștii atrag atenția angajaților care lucrează de acasă să aibă grijă inclusiv în ceea ce privește accesul unui alt membru al familiei la dispozitivul de muncă, dar și folosirea simultană a serviciilor de mesagerie în scop personal și de business.
Sursa: TVR