Agenţia Naţională de Integritate anunţă că a lansat noua platformă online „e-DAI”, prin intermediul căreia, sutele de mii de funcţionari publici, demnitari şi alte categorii prevăzute de lege îşi vor completa şi depune declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, în format digital.
Avantajele trecerii la sistemul de declarare electronică:
declaranţii pot completa declaraţiile în orice moment sau loc convenabil pentru aceştia, de acasă sau de la locul de muncă. Aceştia pot salva, actualiza sau modifica versiunile înainte de depunere;
nu este necesară trimiterea prin poştă, depunerea sau altă gestionare fizică;
deponenţii pot utiliza declaraţiile anterioare ca punct de plecare pentru cea nouă, evitându-se astfel reintroducerea aceloraşi informaţii pentru fiecare perioadă de raportare;
chiar şi pe termen scurt, noul sistem electronic de declarare va contribui la economisirea de resurse financiare şi la limitarea interacţiunilor umane, aspecte care devin mai mult decât salutare în situaţii sensibile, precum pandemia Covid-19.
270.000 de lucrători din România vor merge să muncească anul acesta în Germania