Antony Blinken: la Bucea ”este o campanie deliberată de a ucide, de a tortura, de a viola, de a comite atrocităţi”

0
zelenski blinken

Rusia a purtat o campanie deliberată pentru a comite atrocităţi în oraşul ucrainean Bucea, iar Statele Unite susţin eforturile autorităţilor ucrainene în investigarea acestor acte, a declarat, marţi, secretarul de stat al SUA Antony Blinken, conform Reuters.

 

”Ceea ce am văzut în Bucea nu este un act întâmplător al unei unităţi fără scrupule”, a spus Blinken reporterilor înainte de a pleca la Bruxelles pentru summitul miniştrilor de Externe ai NATO, la care va participa şi şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba.

Vezi și Volodimir Zelensky cere ONU o anchetă: „Agresorul trebuie oprit”

”Este o campanie deliberată de a ucide, de a tortura, de a viola, de a comite atrocităţi”, a subliniat Blinken.

La Bucea, în apropierea Kievului, au fost descoperite cadavrele a sute de civili pe străzi, ceea ce a provocat indignare pe plan internaţional.

Rusia neagă că a vizat civili şi a spus că decesele au fost un ”fals monstruos” organizat de Occident pentru a o discredita.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele