Arad: Șoferii de camioane așteaptă 6 ore controlul documentelor, în cozi de 15 km

0

Şoferii de camioane sunt nevoiţi să aştepte, luni dimineaţa cel puţin şase ore pentru a putea ieşi din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, iar la Vărşand se aşteaptă cinci ore, formându-se coloane în ambele puncte din cauza unor controale amănunţite efectuate de autorităţile ungare.

Şoferi aflaţi în coloană au declarat, pentru AGERPRES, că pe autostradă, înainte de frontiera cu Ungaria, s-a format un şir de autovehicule de aproximativ 15 kilometri.

“Eu aştept de cinci ore, dar mai am în faţă trei kilometri de TIR-uri. Am auzit că se fac ceva controale amănunţite şi de asta se stă mai mult”, a afirmat un şofer din Arad care merge în Olanda.

Conform aplicaţiei online care monitorizează timpii de aşteptare la graniţele României, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II se aşteaptă pentru controlul de ieşire din ţară, pe cele patru arterele dedicate traficului greu care sunt deschise, cel puţin 360 de minute. Aplicaţia menţionează la cauze “număr mare de mijloace de transport marfă prezentate la control” şi faptul că “autorităţile de frontieră maghiare efectuează verificări amănunţite asupra fiecărui mijloc de transport”.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Laura Bondar, a declarat, pentru AGERPRES, că aglomeraţia s-a format în cursul nopţii, după ridicarea restricţiei aplicate de Ungaria pentru traficul greu. În fiecare sâmbătă, la ora 23,00 (ora României), se aplică o restricţie de acces pentru camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, care e valabilă până duminică la ora 23,00 (ora României). La ridicarea restricţiei, şoferii care au curse în afara ţării sau care tranzitează România se îndreaptă în număr mare spre graniţă, de regulă luni dimineaţa fiind cele mai mari probleme cu aglomeraţia.

Timp mare de aşteptare se înregistrează şi la Vărşand, respectiv cinci ore pentru şoferii de camioane care ies din ţară. De asemenea, la Nădlac I (DN7) se aşteaptă 80 de minute.

Tranzitarea punctelor de frontieră din judeţul Arad pe arterele destinate autoturismelor şi autocarelor se desfăşoară în condiţii normale.

Poliţia de Frontieră le recomandă şoferilor de camioane care pleacă din ţară spre Ungaria să urmărească situaţia pe aplicaţia online, pentru a putea alege punctele în care nu sunt timpi de aşteptare.

În judeţul Arad, traficul se desfăşoară normal doar prin PTF Turnu.

Citește și: Două autocamioane care transportau lemne fără documente oprite de poliție în Caraş-Severin

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele