Raed Arafat susține că există multe interese în domeniul urgenţei, considerând că acestea ar putea sta în spatele atacurilor din ultima perioadă.
Raed Arafat a anunţat, joi seara, într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook, că există multe interese în domeniul urgenţei, care pot fi în spatele atacurilor care au loc concentrat în ultima perioadă.
„Este un subiect care arată că există mai multe interese în domeniul urgenţei, există mai multe interese care pot fi în spatele atacurilor care au loc în mod concentrat asupra noastră şi nu numai ultima perioadă, dar şi pe parcursul ultimilor ani. Şi dacă vedem unul din aceste lucruri, care la finalul acestui filmări o să înţelegeţi despre ce este vorba, cum s-a încercat dărâmarea Aviaţiei de Urgenţă din România, cum s-a încercat dărâmarea aviaţiei Ministerului de Interne, respectiv a SMURD-ului şi colaborării civil-militare numai în ultimele patru săptămâni.
Există multe interese care pot fi convergente pentru a încuraja asta atacarea şi persoanelor şi decredibilizarea lor, dar şi instituţiilor, încercând să arate că ele nu sunt eficiente, nu au evoluat, nu s-a schimbat nimic în ele, care este contrar total realităţii”, a afirmat Arafat.
Citește și: Orban supralicitează susținând că Iohannis poate câștiga alegerile încă din turul 1