Astăzi este premiera sezonului 13 iUmor! Emisiunea spectaculoasă revine pe ecranele tuturor în această seară

0

Premiera sezonului 13 iUmor, difuzată diseară, de la 20:30, la Antena 1 va aduce în faţa juraţilor, dar şi a telespectatorilor, o nouă serie de numere spectaculoase de umor.

Printre concurenţii care şi-au făcut curaj să se prezinte în faţa Deliei, lui Cheloo, Mihai Bendeac şi a juratului special – Radu Pietreanu se numără şi un cuplu de actori cu un număr complex de varietăţi care şi-au prezentat simplu momentul: „Ce nu vom face pe scena iUmor, asta e întrebarea?!”.

Spectacol surprinzător de varietăți în prima ediție a emisiunii iUmor, sezonul 13, de la Antena 1

Ea româncă, el australian, cei doi s-au cunoscut la Londra, la o audiţie, şi de atunci formează un cuplu atât pe scenă, cât şi în viaţa reală. După mai bine de opt ani împreună, el i-a făcut şi o promisiune:

„Dacă vom câştiga iUmor, mă va cere în căsătorie!”, a povestit amuzată concurenta despre care Mihai Bendeac a spus: „Nu îmi amintesc când am văzut ultima dată în viaţa mea o persoană atât de entuziastă!”.

Ce moment au pregătit cei doi pentru premiera iUmor şi ce reacții au avut cei patru jurați, telespectatorii pot vedea diseară, începând cu ora 20:30, în cea mai nouă ediție iUmor, la Antena 1.

Audiţiile iUmor continuă săptămâna aceasta şi duminică, de la 20:00, când chef Sorin Bontea li se va alătura Delia, lui Mihai Bendeac şi lui Cheloo la masa juriului iUmor.

Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 13 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1, căci şi de această dată, un al patrulea jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo la masa juriului.

Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.

Pentru cel de-al 13-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.

De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu noul sezon de vineri, 9 septembrie, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.

Serialul iMai Mult Umor va însoţi şi de această dată fiecare ediție iUmor și va fi difuzat pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY. În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele