Atenție la actele expirate în timpul stării de urgență, își pierd valabilitatea

Alexandru Ionescu

Actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, îşi pierd valabilitatea din 7 iunie, anunţă MAI, precizând că este vorba de peste 260.000 de documente pentur care nu a fost solicitată preschimbarea.

 

”Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, îşi pierd valabilitatea. Precizăm că, în data de 7 martie 2022, la nivel naţional, erau înregistrate un număr de aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022, iar până la data de 28.05.2022 pentru aproximativ 267.000 nu a fost solicitată preschimbarea”, conform MAI.

Ministerul Afacerilor Interne invită cetăţenii români să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, pe raza cărora îşi au domiciliul, pentru schimbarea cărţii de identitate, având în vedere că aceste documente îşi pierd valabilitatea la 7 iunie.

- Publicitate -

”Pentru evitarea prezentării, în acelaşi timp, a unui număr mare de persoane la sediul acestor servicii publice, recomandăm cetăţenilor să acceseze platformele de programare on-line şi/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor. Astfel, recomandăm consultarea programului de activitate al serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea website-urilor primăriilor în subordinea cărora acestea funcţionează”, transmite ministerul.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Domiciliul ar putea fi eliminat de pe cărțile de identitate (CI)

Distribuie articol: