Procurorul general al României, Augustin Lazar, a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost finalizat dosarul Revoluției, fiind trimis în judecată instanței supreme.
”Finalizarea acestei cauze de către colegii noștri reprezintă unul dintre cele mai mari obiective din proiectul managerial pe care mi l-am asumat. Cetățenii, oameni politici, istoricii au exprimat diverse teorii privitoare la momentul Revoluției din 1989. Responsabilitatea pentru victimele Revoluției nu este una instituțională ci una directă, personală.
12 volume, în total 3280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3300 de volume. Au fost administrate în principal probele obținute după 13 iunie 1990. Datorăm soluționarea acestui dosar unor procurori militari din elita Ministerului Public.
Cu toate că în ultima perioadă instituția a trecut prin momente dificite, echipa de procurori militari a reușit să își păstreze echilibrul”, a spus Augustin Lazăr.
„Prezint scuzele Ministerului Public pentru durata excesivă a anchetei penale, care a durat aproape 30 de ani”, a mai spus procurorul general al României.
Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu au contribuit la instaurarea psihozei teroriste
În 21 decembrie 2018, fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpaţi în Dosarul Revoluţiei.
Procurorii militari susțin, in rechizitoriul prin care au trimis în judecată dosarul Revoluției, că Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat prin aparițiile televizate și ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste. Anchetatorii anunță că au clasat acuzațiile aduse fostului premier Petre Roman.
În dosar au fost trimiși în judecată, pentru infracțiuni contra umanității, Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier, și generalul Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare.
” Pentru întocmirea rechizitoriului Secției Parchetelor Militare au fost administrate, în principal, probe obţinute după data de 13.06.2016, dată la care, prin Încheierea nr. 469 din dosarul 1483/1/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale. Procurorii militari au obținut prin ancheta desfășurată probe noi, iar în urma declasificării documente esențiale, care au contribuit la cunoașterea împrejurărilor comiterii faptelor și la aflarea adevărului.
În urma cercetărilor și probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
Citește și Mădălin Hodor: afirmaţia că Augustin Lazăr a fost „un torţionar” este falsă