AUR atacă în justiție restricțiile impuse de Guvern

0
claudiu tarziu simion aur

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în instanţă o acţiune prin care contestă Hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă începând cu 9 decembrie şi cere anularea în parte a Hotărârii CNSU nr. 113/2021 privind stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.

 

Alianţa pentru Unirea Românilor atrage atenţia că, în noile condiţii epidemiologice, Guvernul României şi CNSU continuă să impună măsuri care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi care nu sunt proporţionale şi necesare în vederea încetării răspândirii COVID.

„Consecvenţi cu noi înşine şi ţinând cont de gravitatea situaţiei, am deschis o nouă acţiune în instanta de contencios-administrativ. Actele pe care le atacăm sunt nelegale, întrucât nu justifică caracterul temporar şi proporţional al măsurilor restrictive. Potrivit art. 41 din OUG nr. 21/2004 şi art. 93 din Constituţie, starea de alertă este esenţialmente temporară. Cu toate acestea, în Romania starea de alertă s-a prelungit pe o perioadă foarte mare de timp. De asemenea, deşi în ţara noastră nu este obligatorie vaccinarea, nefiind adoptată nicio lege în acest sens, prin Hotărârile atacate sunt instituite măsuri care interzic exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nefiind necesar ca cetăţenii să prezinte dovada vaccinării pentru a dobândi anumite drepturi care le sunt recunoscute de Constituţia României”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

Noile reguli de carantinare a persoanelor ce sosesc în România de la 10 decembrie, anunțate de CNSU

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele