Aurescu a predat către omologul din Canada Preşedinţia Comunităţii Democraţiilor

Alexandru Ionescu

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a predat joi, mandatul de Preşedinţie a Comunităţii Democraţiilor către ministrul afacerilor externe al Canadei, Mélanie Joly, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la New York, în marja săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU.

 

Evenimentul a avut loc în prezenţa Secretarului General al Comunităţii Democraţiilor, Thomas Garrett, şi a ministrului afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, în calitate de invitat special al României, potrivit unui comunicat oficial al MAE.

În intervenţia sa cu această ocazie, ministrul Bogdan Aurescu a realizat o trecere în revistă a principalelor repere ale mandatului de trei ani al Preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor.

A remarcat că în această perioadă au existat numeroase provocări la adresa democraţiilor, drepturilor omului şi dreptului internaţional, printre care, îndeosebi, pandemia de COVID-19 şi agresiunea militară nejustificată, ilegală şi neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. A apreciat, totodată, mobilizarea promptă şi substanţială a Comunităţii pentru a răspunde provocărilor apărute, susţinând valorile şi principiile democratice, în ciuda dificultăţilor apărute.

Ministrul menţionat, în context, adoptarea, în iunie 2020, a Declaraţiei Aniversare de la Bucureşti, la împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Comunităţii Democraţiilor.

Ministrul Bogdan Aurescu a punctat şi faptul că, sub Preşedinţia României şi cu susţinerea sa, în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, un grup de state membre ale Consiliului Guvernator a adoptat, la 24 februarie 2022, o Declaraţie prin care îşi exprimă sprijinul pentru democraţia, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional; totodată, statele semnatare au condamnat ferm agresiunea continuă a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi şi-au exprimat sprijinul fără echivoc pentru poporul ucrainean, în aspiraţiile sale democratice.

Citeste si...  Isărescu: impactul economic al pandemiei a fost unul puternic în România

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat atenţia deosebită a Preşedinţiei române a CoD pentru consolidarea implicării active a tinerilor în procesele democratice, aceasta fiind o altă prioritate a mandatului. A reamintit desfăşurarea recentă a celei de-a treia ediţii anuale a Forumului pentru Tineret al Comunităţii Democraţiilor şi şi-a exprimat convingerea că această platformă globală oferă cea mai bună oportunitate de a discuta despre participarea politică şi civică a tinerilor, de a împărtăşi bune practici şi de a prezenta modalităţi inovatoare pentru implicarea tinerilor în viaţa publică şi în procesele democratice, inclusiv prin tehnologia informaţiei.

Bogdan Aurescu l-a primit pe Garry Kasparov

De asemenea, ministrul afacerilor externe a evidenţiat prioritatea României de a sprijini democraţiile tinere şi vulnerabile şi a exemplificat eforturile ţării noastre atât în sprijinul Ucrainei, cât şi al Republicii Moldova. Astfel, demnitarul român a lansat invitaţia către Nicu Popescu, ministrul de externe al R. Moldova, ca ţara sa să se alăture Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor.


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *