Chemat azi la Comisia Economică a Senatului pentru a da explicații despre Formularul 600, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, susține că…
La Dăbuleni, la Stațiunea de Cercetare din localitate, cartoful dulce este o cultură care promite. Ar putea fi chiar o…
Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții şi grădinărit, lansează oficial magazinul online în România, de unde…
Nu eşti mulţumit/ă de podelele din casă, iar acoperirea lor cu un covor nu ţi se pare satisfăcătoare? Nu ai…
Bacardi preia Patron, celebrul producător de tequila, într-o tranzacție care evaluează Patron la 5,1 miliarde de dolari. Bacardi deținea deja…
Compania din Teleorman asociată cu Liviu Dragnea, Tel Drum, și-a cerut insolvența săptămâna trecută, în aceeași zi în care Direcția…
Declarația 600, ultima decizie de majorare a haosului birocratic de la ANAF, va beneficia de o amânare în ceea ce…
Saxo Bank a publicat perspectivele pentru primul trimestru al anului, o analiză în care s-a concentrat și pe modul în…
La Matca, în județul Galați, unul din cele mai importante bazine legumicole ale țării, iarna se face simțită, chiar dacă…
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor de resort din sistemul de ordine publică, apărare şi siguranţă…
Începând din septembrie 2018 la Constanța va fi înființat Colegiul Militar de Marină, potrivit unei declarații făcute vineri de ministerul…
Vitacom Electronics, vânzător și distribuitor de produse electronice, a reușit anul trecut o cifră de afaceri de 10,7 milioane euro,…
În ciuda faptului că numărul exploatațiilor agricole s-a redus în ultimii ani, România rămâne țara care deține cele mai multe…
Piraeus Bank a vândut recent un pachet de credite neperformante (NPL) în valoare de 200 de milioane de euro. Cumpărătorul…
Vremea este foarte bună pentru agricultură, iar temperaturile ridicate pe care le-am avut până acum câteva zile în toată ţara,…