Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională au…
Două zeci de studenţi și elevi, împreună cu patru profesori de la Institutele Confucius din Bucureşti, Braşov, Cluj şi Sibiu au…
Începând din anul școlar 2017-2018, la Reşiţa vor funcţiona şase clase cu învăţământ profesional dual, care vor cuprinde aproape 170…
Fost membru al Consiliului General al CNATDCU care a decis că Victor Ponta a plagiat, preşedinte al Senatului Universităţii din…
La noi în țară, la început de primăvara, în multe sate se pun la porți frunze de frasin pentru a…
În ultimii 2-3 ani, fermierii din sudul țării au obținut producții mari, în condițiile în care n-au avut parte de…
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, luni, 19 iunie, elevii care au absolvit clasa a VIII-a vor susţine prima probă…
Un studiu al Microsoft, destinat sectorului companiilor mici si mijlocii, considerat cel mai dinamic al economiei europene, relevă faptul că…
Deputatul PMP de Covasna, Octavian Goga, şi-a depus, duminică, demisia din PMP, el anunţând conducerea Camerei Deputaţilor că va activa,…
Moţiunea de cenzură a PSD împtroba propriului Guvern Grindeanu va fi votată miercuri, la ora 11. Textul moţiunii de cenzură…
Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu va fi citită duminică în plenul Parlamentului, la ora 16.30. Anunţul a venit…
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, le-a trimis SMS şi deputaţilor opoziţiei, în care îi informează despre programul de duminică al…
Compania aeriană românească Blue Air negociază achiziția a 20 de aeronave Boeing 737 Max, noua generație a celui mai vândut…
Update: Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL, el câştigând alegerile din partid în faţa lui Cristian Buşoi, au declarat surse…
Nu vrei să ai probleme cu acoperişul? Atunci poţi lua în calcul varianta montării unui acoperiş verde. Folosit chiar şi…