Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat sâmbătă seara, la România TV, că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine…
Vineri, 4 martie 1977. Luna plina. Primavara batea la usa. Aparusera deja mugurii copacilor. La televizor - filmul bulgaresc Dulce…
Reprezentanţii Camerei Lorzilor au votat miercuri seara în favoarea unui amendament la legea de declanşare a ieşirii naţiunii din Uniunea…
Theresa May, premierul Marii Britanii, va anunţa sfârşitul liberei circulaţii în această ţară în jurul datei de 15 martie, relatează…
Guvernul suedez a decis să reintroducă recrutările militare, o mişcare susţinută de parlamentul ţării, ca urmare a tensiunilor din zona…
Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan, negociator-şef al Parlamentului European pe bugetul UE pentru 2019, şi-a prezentat, vineri, priorităţile pentru noul buget,…
Fostul senator PSD Georgică Severin, preşedinte al Comisiei de cultură în mandatul trecut, este susţinut de social-democraţi pentru preluarea funcţiei…
Spun mereu că fiecare dintre noi are nevoie de negociere într-o măsură sau alta în aproape toate situațiile cu care…
Adrian Enache iniţiază un business care se focusează pe consultanţa omnichannel, procese şi algoritmi de neuromarketing şi campanii în digital.…
Mai mulţi parlamentari PSD şi ALDE au depus o iniţiativă legislativă pentru „a corecta anumite neclarităţi din legislaţia în vigoare…
Conducerea Registrului Auto Român (RAR) se gândeşte să interzică circulaţia maşinilor cu volan pe dreapta. Deocamdată, statutul de membru al…
Instanţa supremă a amânat anunţarea sentinţei, în dosarul „Gala Bute”, pentru data de 13 martie. Decizia nu este definitivă, ceea ce…
Programul Rabla va continua şi în acest an, iar valoarea tichetelor va creşte de la 6.500 de lei, cât a…
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, urmărit penal într-un nou dosar în care este acuzat de luare de…
Liviu Dragnea, președintele PSD, este omul politic al momentului. Infama ordonanță 13 promovată inclusiv în beneficiul său de guvernul Grindeanu…