Renate Weber Rusia avocatul poporului

Avocatul Poporului pare că încearcă să genereze panică în România

Stefan Alexiu

Avocatul Poporului (AP) cere autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că persoanele de peste 65 de ani nu vor fi îndepărtate din familiile şi din locuinţele lor. Asta după ce nimeni nu s-a întâlnit cu astfel de declarații, singurele surse fiind din instituția condusă de anti-europeana și fosta ALDE-istă Renate Weber.

 

„Avocatul Poporului solicită autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că măsuri precum cele vehiculate în spaţiul public referitoare la persoanele de peste 65 de ani nu vor fi adoptate în România. În ultimele două zile, la Avocatul Poporului s-au primit sute de petiţii, în care persoane în vârstă îşi exprimă temerea în legătură cu aşa-zisele planuri şi declaraţii ale unor oficialităţi din statul român privind îndepărtarea persoanelor de peste 65 de ani din familiile lor şi din locuinţele lor”, potrivit unui comunicat al AP transmis, marţi, AGERPRES.

Prețul petrolului a luat-o complet la vale

AP solicită şefului statului, premierului şi Grupului de Comunicare Strategică să dea asigurări că adoptarea unor astfel de „măsuri de tip totalitarist” nu vor fi niciodată o opţiune în România.

Refuzată de români în Europa, Renate Weber a fost numită de PSD-ALDE Avocat al Poporului

Avocatul Poporului menţionează că face această cerere având în vedere rolul său de garant constituţional al drepturilor şi libertăţilor, seriozitatea temerii create de răspândirea în spaţiul public a posibilităţii de aplicare a unei măsuri care aminteşte „mai degrabă de momente tragice ale istoriei decât de protejarea unei populaţii vulnerabile”, precum şi având în vedere că decretul privind instituirea stării de urgenţă şi cel de prelungire a acesteia interzic propagarea unor informaţii false şi obligă autorităţile la acţiune pentru a informa corect.

Citeste si...  Avocatul Poporului s-a autosesizat în situaţia panourilor de siguranţă de la metrou

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *