Barna, atac frontal la UDMR

0

Preşedintele USR, Ban Barna a atacat dur, în Parlament, UDMR, despre care spune că este un “PSD bilingv” care de ani de zile se preocupă de “conservarea unor privilegii pentru o mică minoritate”.

“Dumneavoastră, domnilor din PSD şi UDMR aţi cerut ca astăzi să discutăm despre Evul Mediu şi despre baroni, aţi vrut să discutăm despre o mână de primari fricoşi care vor să-şi păstreze privilegiul pentru că le este frică de votul oamenilor”, le-a spus Barna iniţiatorilor moţiunii de cenzură.

Liderul USR a mai spus în plenul Parlamentului care dezbate miercuri moţiunea de cenzură că PSD vorbeşte “la mişto” despre democraţie amintind măsurile luate de fostul partid de guvernământ.
“Ne vorbiţi despre Europa şi despre reguli, nu vă înăduşă ironia după ce trei ani şi jumătate aţi spus că aceia care vorbesc cu partenerii noştri internaţionali sunt trădători de ţară? E dreptul oricăruia dintre dvs să se plângă oricui, de la Internaţionala Socialistă la Ion Iliescu, dar nu veniţi în Parlament să ne vorbiţi despre democraţie pentru că v-aţi pierdut moral acest drept”, a afirmat Barna.
Barna a criticat dur UDMR, pe care l-a descris drept un “PSD bilingv”.”Domnule Kelemen Hunor, cât să o mai jucaţi partida aceasta a virginităţii interesate? Când o să încetaţi să mai fiţi un PSD bilingv şi să începeţi să gândiţi şi pentru oamenii aceia care încă mai au încredere şi vă dau votul?”, a spus Barna.

Acesta a arătat că pericolul nu vine de la partidele româneşti, ci de la “obtuzitatea UDMR care de ani de zile e exclusiv preocupat de conservarea unor privilegii pentru o mică minoritate”.

“De ce nu puneţi nişte trandafiri pe sigla UMDR? Ar fi mult mai cinstit”, a adăugat liderul USR.

Citește și: STB dorește un preţ dublu pentru călătoriile cu transportul public în Bucureşti

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele