logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Politică

Biserica Ortodoxă Română „nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice”

Alexandru Ionescu
Alexandru Ionescu
27 noiembrie 2024
Share
SHARE

Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie, este una dintre precizările Bisericii Ortodoxe Române, în perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din anul 2024.

„Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice”, potrivit recomandărilor din comunicatul de rpesă transmis News.ro.

În privinţa unei evidenţe a clericilor implicaţi în alegerile prezidenţiale, purtătorul de cuvânt al BOR, părintele Adrian Agachi, a precizat: „Nu dispunem de o astfel de evidenţă. Şi adresăm rugămintea ca fiecare caz clerical de implicare în campania electorală să fie semnalat episcopiei de care aparţine respectivul caz în vederea analizării atente şi dispunerii de măsuri. Biserica îşi păstrează neutralitatea in campaniile electorale şi reiterăm hotărârile sinodale care resping ferm orice implicare a clericilor în acestea. Aşadar, orice fel de caz vă rugăm să îl semnalaţi eparhiilor pentru dispunerea de măsuri”.

Pornind de la poziţiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008, 25 februarie 2016 şi 21 iulie 2020, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale, Sfântul Sinod hotărăşte:

- Publicitate -

În calitatea sa de cetăţean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele duhovniceşti care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.

Menţine hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericală se numără şi aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:

a) să facă politică partinică;
b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizaţii care poate fi asimilată unui partid politic;
c) să candideze la alegerile parlamentare;
d) să participe la campanii electorale în calitate de susţinător (oare);
e) să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („nu mă voi îndeletnici cu activităţi potrivnice chemării preoţeşti şi nu mă voi face părtaş la lucrări şi adunări care dăunează Bisericii”, hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) şi ale Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor (2003) şi va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

Sfântul Sinod reaminteşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.

- Publicitate -

Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toţi cetăţenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui ţării şi promovarea valorilor creştine în societate.

Etichete:bisericabor
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

salariu bani
Politică

Salariul minim ar putea fi majorat din ianuarie 2023 crede ministrul Budăi

Ministrul Muncii Marius Budăi a transmis, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Muncii Decente, că Guvernul analizează variante de soluţii…

2 Minute
Politică

Firea apără candidaturile lui Rafila și Streinu-Cercel

Gabriela Firea a răspuns  criticilor formulate de liderul PNL Ludovic Orban faţă de candidatura medicilor Alexandru Rafila şi Adrian Streinu…

1 Minute
dancu ciolacu psd dincu
Politică

PSD-iștii voiau la Marea Neagră pe banii Senatului

Liderul de grup al senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, este acuzat că a încercat să deconteze un team-building la mare pentru…

6 Minute
Politică

Iohannis foc cu foc: limita unei guvernări diletante foarte toxice

Preşedintele Klaus Iohannis îşi continuă tirul nemilos la adresa actualului guvern.  Referindu-se la proiectul privind suspendarea contribuţiilor la Pilonul II…

2 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?