Gigantul Sony Music Entertainment a anunţat, luni, că a cumpărat tot catalogul de înregistrări ale artistului american, precum şi drepturile pentru numeroase viitoare lansări de albume.
Afacerea este estimată la peste 200 de milioane de dolari, scrie presa americană.
Acordul încheiat vara trecută cuprinde întreaga creaţie înregistrată a lui Bob Dylan din 1962, începând cu albumul de debut omonim al artistului şi continuând până la ultimul, cel din 2020, „Rough and Rowdy Ways”.
Această tranzacţie acoperă de asemenea „drepturile pentru viitoarele noi lansări” de cântece, potrivit unui comunicat al Sony.
În vârstă de 80 de ani, Bob Dylan este şi laureat al premiului Nobel pentru Literatură, și şi-a vândut deja la sfârşitul lui 2020 drepturile de autor – distincte de drepturile de înregistrare – spre grupul Universal, concurent al Sony, pentru o sumă evaluată atunci la aproximativ 400 de milioane de dolari, adică dublul înțelegerii cu japonezii.
Această afacere este cea mai recentă dintr-o serie de succes pentru cataloagele muzicale. Bruce Springsteen şi-a vândut cataloagele sale de editare şi de muzică înregistrată către Sony Music pentru 550 de milioane de dolari; catalogul muzical al lui David Bowie a fost vândut către Warner Chappell Music pentru o sumă care se ridică la 250 de milioane de dolari; catalogul de muzică înregistrată al formaţiei Motley Crue a fost achiziţionat de BMG la sfârşitul lunii noiembrie 2021 pentru aproximativ 90 de milioane de dolari.
Conform Sony, acordul, încheiat în iulie 2021, dar anunţat luni, întăreşte o relaţie de lungă durată cu Bob Dylan, care a semnat în 1961 la Columbia Records, o filială a gingantului din industria muzicală mondială.
Mai exact, cei ce deţin drepturile de înregistrare pot decide viitoarele reeditări, în timp ce deţinătorii de drepturi de autor primesc dividende pentru difuzarea unei melodii la radio sau online, din vânzările de albume sau din folosirea muzicii lor în reclame şi producții cinematografice.