Drumul dintre București și Brașov pe Valea Doftanei gata abia peste 5 ani

Stefan Alexiu
Ruta alternativa la Valea Prahovei pe Valea Doftanei pe langa barajul Paltinu

O rută alternativă la extrem de aglomeratul DN 1 dintre București și Brașov va fi gata abia în 5 nai. Este vorba despre drumul judeţean Brădet-Valea Doftanei, conform ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila. Drumul este pitoresc, dar greu, cu serpentine pe lângă barajul Paltinu.

 

Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean Brădet, judeţul Braşov – Valea Doftanei, Prahova, viitoarea alternativă la DN 1, este strategică în viziunea lui Cseke, dar nu poate fi realizată în mai puțin de 5 ani.

Vezi și Vom merge din București spre Brașov pe Valea Doftanei, prin orașul Câmpina

Conform ministrului Cseke, în zilele următoare, anunţul de licitaţie publică pentru realizarea acestei investiţii va fi vizibil pe SICAP, iar potrivit Studiului de Fezabilitate, este prevăzut un termen de 6 luni pentru proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor, astfel că, peste cinci ani, noul drum ar trebui să fie gata.

„Se va urca în SICAP investiţia referitoare la reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean care face legătura între Brădet BV şi Valea Doftanei Prahova, o investiţie cu o lungime de peste 25 kilometri şi care va putea constitui o alternativă reală pentru DN 1, respectiv DN 1 A. Hotărârea de Guvern este de anul acesta, din februarie. Practic, acest tronson, care este clasificat ca drum judeţean, dar pe o parte însemnată este impracticabil, va deveni, prin reabilitare şi prin modernizare, o cale alternativă pentru toţi cei care vor să ajungă de la Braşov la Bucureşti şi de la Bucureşti la Braşov”, a precizat Cseke Attila.


Citeste si...  Clujana deschide, din insolvență, un nou showroom și un magazin online
Distribuie articol:
3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *