Premierul Boiko Borisov va susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European, deşi Bulgaria s-a opus iniţial numirii acesteia în fruntea instituţiei europene, informează novinite.com, citând serviciul de presă al Guvernului de la Sofia.
La primul vot asupra candidaturii lui Kovesi, ambasadorul Bulgariei la UE a votat împotrivă, însă schimbarea regulilor de pe scena politică de la Bruxelles a determinat Sofia să-şi reevalueze poziţia.
Potrivit sursei citate, în urmă cu câteva zile, Guvernul francez a anunţat că va susţine candidatura României. Până acum, Franţa l-a susţinut pe Jean-François Bohnert, însă acum o susţine pe Laura Codruţa Kovesi, scrie agenţia bulgară.
Citeşte şi: Patricia Țig, în finala BRD Bucharest Open