Dragnea, despre OUG-ul lui Toader privind revizuirea sentinţelor: “Este o idee foarte bună”

0

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, la un post de televiziune, că este ”o idee foarte bună” propunerea ministrului Justiţiei privind adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor şi că Tudorel Toader urmează să facă o analiză o analiză să vadă dacă o astfel de măsură îşi atinge scopul.

”Am avut o discuţie cu dumnealui (ministrul Justiţiei – n.r.). Mie mi se pare o idee interesantă, nu e rea ideea. Trebuie să vadă şi să prezinte premierului, probabil şi coaliţiei, cât de aplicabilă poate fi o astfel de ordonanţă şi cât de eficientă ar fi, adică dacă îşi atinge scopul. Ideea e foarte bună (…) urmează în perioada următoare să o construiască şi să facă o analiză din punct de vedere al eficienţei”, a afirmat Liviu Dragnea, la Antena 3, scrie News.ro.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că Tudorel Toader a dovedit până acum că este ”un om curajos, pregătit, care crede într-adevăr în justiţie” şi care ”încă are multe lucruri de spus”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri seară, la Antena 3, că va propune premierului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care persoanele care cred ca au fost condamnate în baza interceptărilor ilegale sau a protocoalelor cu SRI să poată cere revizuirea sentinţei. El a spus că o astfel de ordonanţă va fi dată “într-un timp scurt, imediat ce se termină concediile”, iar prin aceasta îi va fi dată încredere românului că “justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia”.

Citește și Dragnea despre pensii:E cea mai mare creștere din istorie! Luna iulie va fi cu inflație negative, Ghinion!

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele