Energie: gaze naturale / curent electric

Bulgaria s-a înţeles cu Azerbaidjanul privind schimbul de electricitate cu gaz

Sabina Popescu

Sofia și Baku au ajuns la un acord privind schimbul de energie electrică din Bulgaria cu gaz din Azerbaidjan, transmite Rador. Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al economiei și industriei, Nikola Stoianov, relatează G4

Oficialul a precizat că acordul în acest sens a fost convenit în timpul vizitei recente la Baku.

„Ei produc energie electrică doar din gaz, iar noi suntem un mare producător de energie electrică, o exportăm deoarece avem supraproducție. Există o astfel de posibilitate, s-a confirmat în principiu – dacă le putem furniza energie electrică, atunci în loc să genereze electricitate din gaze, ne pot da gazul nouă” – a explicat ministrul.

Moldova ar putea încheia un contract cu Azerbaidjanul

Amintim, de asemenea, că la începutul acestei săptămâni, vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu, a declarat că țara ar putea încheia un contract pe termen lung cu Azerbaidjanul privind livrarea de gaze.

Potrivit afirmaţiilor acestuia, Guvernul moldovean „se pregătește pentru situații de urgență” în legătură cu criza energetică din Europa și analizează posibilitatea importului de gaze din România și Azerbaidjan.

„Republica Moldova are rezerve de 35 de milioane de metri cubi de gaze, care vor fi suficiente maxim zece zile pe timp de iarnă. Cu toate acestea, perioada respectivă este suficientă pentru a găsi gaze din alte surse în caz de urgență” – a subliniat Spînu.


Citeste si...  Mark Mobius: „Crypto este o religie, nu o investiție”
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *