Croaţia şi Bulgaria ar putea să se alăture în acest an la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb-n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro, a declarat Fabio Panetta, membru în board-ul Băncii Centrale Europene.
Comentariile lui Fabio Panetta publicate marţi în cotidianul francez Le Monde sugerează că procesul de extindere a zonei euro continuă, în pofida pagubelor economice provocate de pandemia de Covid-19. Atât Croaţia cât şi Bulgaria se bazează foarte mult pe sectorul turismului.”Croaţia şi Bulgaria au adoptat măsuri curajoase în procesul de convergenţă”, a spus Fabio Panetta, responsabil pentru relaţiile internaţionale şi europene în cadru BCE. „Dacă procesul va fi încheiat cu succes, cele două ţări ar putea să se alăture ERM-2 până la finele anului”, a mai spus Panetta.
Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.