Lucian Butea anunțat că şi-a încheiat cariera, fiind convins că a luat cea mai bună decizie.
„Mi-am incheiat cariera de boxer. Moment emoţionant în viaţa mea dar sunt ferm convins că am luat decizia cea mai bună pentru mine si familia mea!”, a scris Bute. Într-o conferinţă de presă la Montreal, în care nu şi-a putut stăpâni lacrimile, Lucian Bute a spus că s-a gândit la retragere încă de când s-a născut fetiţia lui Ema, în 2017, iar apoi totul a fost clar după naşterea băieţelului Eric Stephan. „Nu mai am nimic de dovedit. Mă bucur că sunt sănătos şi mă pot ocupa de familie”, a spus Bute.
În vârstă de 39 de ani, Lucian Bute îşi încheie cariera cu un bilanţ de 32 de victorii, trei înfrângeri şi o remiză la profesionişti.