BVB: AeRo a depășit 2,5 miliarde de euro în 2021

Stefan Alexiu

Capitalizarea pieţei AeRO a depăşit 2,5 miliarde de euro în 2021 şi înregistrează o creştere de 20% faţă de anul trecut, a declarat, joi, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, la evenimentul de listare a Simtel Team.

 

„Ne bucurăm că aţi ales piaţa AeRO. Pentru noi este cea mai fericită experienţă anul acesta. Uitându-ne la ceea ce se întâmplă, sunteţi a 12-a listare în acest an. Avem companii listate a căror capitalizare se apropie de 300 de milioane de euro, ceea ce ne arată că o construcţie care a început acum 6 – 7 ani începe să dea roade, începe să aducă valoare pentru comunitatea de afaceri locală. Când spunem că adaugă valoare ne uităm la evoluţia capitalizării. Capitalizarea pieţei AeRO a depăşit 2,5 miliarde de euro anul acesta şi 20% creştere faţă de anul trecut. Vedem de asemenea o creştere importantă a lichidităţii. Ne apropiem de un milion de euro valoare zilnică de tranzacţionare, de trei ori mai mult decât am văzut în 2020 şi de cinci ori decât am văzut în 2018 – 2019”, a spus Radu Hanga.

Simtel Team, companie românească de tehnologie şi inginerie înfiinţată acum 11 ani de trei absolvenţi de Electronică şi Telecomunicaţii, a debutat joi, 1 iulie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vezi și Agroserv Măriuţa se listeaza pe piata AeRO

Fondată de Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuic şi Radu Vilău, compania a devenit în peste un deceniu de activitate lider în România în construcţia de centrale electrice fotovoltaice, conform unui comunicat al BVB.

Simtel Team activează în trei domenii de business: energie regenerabilă, telecomunicaţii şi automatizare industrială, iar pentru fiecare dintre aceste linii de afaceri livrează proiecte atât în România, cât şi în străinătate. Acţiunile Simtel Team se tranzacţionează pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul bursier SMTL.

„Suntem încântaţi să marcăm astăzi începutul călătoriei Simtel Team la Bursa de Valori Bucureşti. Mulţumim tuturor investitorilor care au decis să investească în acţiunile SMTL şi în planul nostru ambiţios de dezvoltare a afacerii. Împreună cu Sergiu şi Radu suntem bucuroşi să vedem printre acţionari, angajaţii şi partenerii noştri, dar şi noi investitori care au decis să aibă încredere în noi cu capitalul lor. De la începutul acestui an, am format o nouă echipă executivă cu o expertiză inegalabilă în afaceri, pieţe financiare şi de capital, iar obiectivul nostru cheie este să furnizăm cele mai bune rezultate tuturor investitorilor noştri. Deşi a trecut doar o lună de zile de la plasamentul privat, am pus deja în practică o parte din planurile propuse acolo: suntem în negocieri avansate cu două companii pentru M&A, am dat startul unei noi linii de business de distribuţie echipamente pentru domeniul fotovoltaic cu venituri deja de peste 100.000 euro şi lucrăm la dezvoltarea unui parc fotovoltaic de dimensiuni mari. Ne aflăm într-un moment unic, deoarece contextul este favorabil pentru toate liniile de activitate ale companiei noastre şi suntem hotărâţi să folosim activ bursa pentru a ne dezvolta afacerea atât în România, cât şi în străinătate”, a afirmat Iulian Nedea, CEO şi cofondator Simtel Team.

Citeste si...  Euro a trecut peste pragul de 4,65 lei

Listarea Simtel Team vine după derularea unui plasament privat de acţiuni, la sfârşitul lunii mai 2021, prin care compania a strâns de la investitori 13,7 milioane de lei. 154 de investitori individuali şi profesionişti au participat la plasamentul privat prin care Simtel Team a vândut 15% din capitalul social, respectiv 1.055.000 de acţiuni la un preţ de 13 lei/acţiune. Capitalul strâns de la investitori va susţine investiţiile companiei în divizia de energie regenerabilă, precum şi pentru dezvoltarea subdiviziei de distribuţie B2B de componente şi materiale necesare în construcţia de proiecte de energie fotovoltaică.

De asemenea, o parte din capital va fi utilizat pentru tranzacţii de tip M&A, iar restul pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice şi a unei platforme de monitorizare şi operare a staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice. Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul BT Capital Partners, iar ulterior listării Cornerstone Communications va asista Simtel Team în calitate de Consultant Autorizat.

„Suntem încântaţi să fim alături de Simtel Team pe drumul finanţării pe piaţa de capital, prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti. Misiunea noastră la BT Capital Partners a fost să fim întotdeauna alături de companii inovatoare din România şi să le sprijinim în planurile lor de dezvoltare. Suntem onoraţi să facem parte din povestea de succes a Simtel şi încrezători că odată cu listarea la Bursa de Valori Bucureşti compania va beneficia de mecanismele pieţei de capital pentru a continua planurile ambiţioase de creştere”, a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.

Anterior plasamentului privat, fondatorii companiei au vândut unui număr de 41 de angajaţi 113.400 acţiuni, la un preţ de 0,2 lei/acţiune, pentru a-i recompensa pentru sprijinul oferit în dezvoltarea afacerii.

Citeste si...  Milioane români vor plăti maxim 71 de bani pe KWh

„De la prima noastră întâlnire, ne-a fost clar că Simtel Team este o companie perfectă pentru investitorii BVB – fondată şi condusă de antreprenori vizionari, recunoscuţi în nişa lor, întotdeauna cu un pas înaintea pieţei, cu o structură de afaceri diversificată şi o dorinţă puternică de a creşte. Dar, mai presus de toate, este o companie care îndeplineşte promisiunile şi valorifică transparenţa şi comunicarea deschisă. Suntem încântaţi de planurile ambiţioase de dezvoltare ale fondatorilor şi aşteptăm cu nerăbdare să continuăm colaborarea cu echipa executivă a Simtel pentru a furniza relaţii cu investitorii la cele mai înalte standarde, de care să beneficieze toţi acţionarii Simtel” spune Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communications.

De asemenea, fondatorii au vândut şi un număr de 25.200 acţiuni, la un preţ egal celui din plasamentul privat, altor 6 acţionari. După închiderea plasamentului privat, cei trei fondatori au vândut 5% din capitalul social (352.750 acţiuni) către Pavăl Holding, la un preţ egal celui din plasamentul privat. În urma acestor operaţiuni, cei trei fondatori Simtel – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău – deţin împreună un pachet de 78% din acţiunile companiei, în timp ce 2% este deţinut de angajaţii Simtel. Restul de 15% din companie este deţinut de cei 154 de investitori care au participat la plasamentul privat pentru acţiunile Simtel.

Simtel Team a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 42 milioane lei şi un profit net de 3,95 milioane lei, în creştere faţă de 2019, an încheiat cu un profit net de 1,13 milioane lei. Din cifra totală de afaceri generată în 2020, 69% din venituri au provenit din proiecte în domeniul energiei regenerabile, 28% din proiecte de telecomunicaţii şi 2% din proiecte în domeniul automatizării industriale.

Citeste si...  INS: Rata anuală a inflaţiei este 16,4%

Pentru 2021 compania estimează venituri de aproximativ 60 milioane lei şi un profit net de 6,3 milioane lei. Veniturile sunt estimate să crească într-un ritm accelerat în următorii cinci ani, atingând 108 milioane lei în 2025 şi având o dinamică anuală medie de +21% între 2020 şi 2025. Această creştere a veniturilor este susţinută în principal de linia de business de energie regenerabilă, care este estimată să crească cu circa 26% anual.

În următorii 7 ani, Simtel Team anunţă investiţii considerabile în construcţia de centrale fotovoltaice pentru clienţi din România. Pentru finanţarea acestor proiecte, compania ia în calcul atragerea în mod constant de capital de la investitorii activi pe piaţa de capital locală, prin majorări de capital sau emisiuni de obligaţiuni corporative.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *