Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va aplica din 3 ianuarie 2022 o procedură mai simplă pentru listarea pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, pentru a permite companiilor antreprenoriale să aibă acces mult mai uşor la finanţări prin intermediul mecanismelor bursiere.
„Bursa de Valori Bucureşti anunţă aplicarea, din 3 ianuarie 2022, a unei proceduri mai simple, mai eficiente şi mai rapide pentru listarea pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB. Noua procedură vine să faciliteze şi mai mult accesul companiilor antreprenoriale la finanţări prin intermediul mecanismelor bursiere. De la începutul acestui an, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare s-au listat 17 noi companii cu o capitalizare cumulată de peste 260 milioane euro, 17 noi emisiuni de obligaţiuni corporative cu o valoare cumulată de peste 38,5 milioane de euro, precum şi alte instrumente financiare”, se arată într-un comunicat al BVB.
Noua procedură eficientizează procesul de admitere la tranzacţionare în cadrul celor două etape: emiterea acordului de principiu şi a admiterii la tranzacţionare în sine, prin fluidizarea şi simplificarea procesului, precum şi a fluxului de documente necesare. Noile prevederi introduc elemente de claritate pentru o mai bună înţelegere a procesului de către emitent, standardizarea unor documente şi introducerea unor termene de soluţionare aferente fiecărei etape.
Vezi și Valoarea tranzacţiilor la bursă (BVB) s-a diminuat cu 6,3%
„Prevederile noii proceduri de admitere sunt însoţite de un format standard al cererilor pentru fiecare etapă de admitere şi de o nouă structură a Memorandumului Emitentului care beneficiază de prezentarea informaţiilor într-o formă mai uşor de urmărit de către investitori. Noua procedură prevede obligativitatea noilor emitenţi de a transmite un raport de audit pentru cel puţin ultimul an de activitate”, menţionează comunicatul.
Mai mult, noii emitenţi de pe SMT au obligaţia încheierii unui contract post listare pe 12 luni cu un Consultant Autorizat doar pentru primul instrument financiar listat, pentru următoarele instrumente financiare listate încheierea unui astfel de contract devine opţională.
Prevederea se aplică inclusiv actualilor emitenţi de pe SMT care au în derulare un contract post listare cu un Consultant Autorizat. BVB simplifică astfel procedura de listare şi reduce costurile aferente menţinerii la tranzacţionare a instrumentelor financiare.
De asemenea, BVB actualizează şi principiile de guvernanţă corporativă pentru societăţile care au instrumente financiare tranzacţionate pe SMT prin extinderea recomandării de aplicare a acestora pentru toţi emitenţii de instrumente financiare de pe SMT. Aplicarea unitară a principiilor de guvernanţă corporativă este unul dintre demersurile BVB pentru construcţia unei pieţe atractive pentru investitori, prin creşterea nivelului de transparenţă a emitenţilor.
Noua procedură va intra în vigoare la începutul anului viitor, permiţând astfel actualilor şi potenţialilor emitenţi, precum şi Consultanţilor Autorizaţi, să se adapteze din timp noilor prevederi ale Codului SMT.