Guvernul Cioloş nu a obţinut miercuri votul de încredere al Parlamentului, având doar 88 de voturi favorabile.
De asemenea, au fost înregistrate 184 de voturi ”împotrivă”. Pentru ca echipa Cioloş să fie învestită erau necesare 234 de voturi.
Dacian Cioloş a răspuns, la finalul dezbaterilor pentru votul în învestire, partidelor politice care l-au criticat. El a arătat că politica înseamnă şi bună-credinţă, nu doar scandal şi urlete şi le-a transmis că este mai uşor să renunţi şi mai greu să îţi asumi responsabilitatea. ”A renunţa este cel mai uşor, mai greu este să iţi asumi responsabilitatea. Haideţi să ne asumăm împreună un guvern politic, şi USR asta face. Am fost disponibil şi pentru discuţii. Politica înseamnă şi buna-credinţă nu doar scandal şi urlete din sală”, a spus Cioloş, la finalul dezbaterilor din plenul comun.
Premierul desemnat a arătat că a renunţa e cel mai uşor lucru şi mai greu e să îţi asumi responsabilitatea în momente dificile, şi să nu să chemi specialiştii din afară atunci când ai un vot.
El le-a răspuns celor care l-au criticat în discursuri, referindu-se şi la Diana Şoşoacă.
”Domnilor Romaşcanu, Simonis, a fi român nu înseamnă să ţii discursuri sforăitoare, ci să simţi ca un român. A fi român nu înseamnă să guvernezi ca să plece mii de români din ţară. O să mă opresc aici cerându-vă să ne asumăm acest vot şi să nu lăsăm pe alţii să ne facă guvern. (…) Mulţumesc, doamna Şoşoacă, pentru atacuri. Sper că aveţi puţină responsabilitate pentru românii care au ajuns azi la ATI”.
Câțu tot caută vinovați la Ministerul Sănătății