Centrul Dr Leventer

99,7% dintre cancerele de piele pot fi vindecate prin metoda Mohs

Informateca

Fundaţia Dr. Leventer pentru Sănătatea Pielii a adus în România o echipă de medici specialişti amercani în tratarea cancerului de piele, cu scopul de a evidenția problema carcinomului cutanat şi a mijloacelor prin care acesta poate fi vindecat. În acest scop, au fost selectate cazuri complicate de carcinom cutanat, pentru a fi operate de medici români, sub îndrumarea medicilor americani, în zilele de 5 şi 6 iunie.

Cu ocazia simpozionului „Strategia terapeutică în cazurile de carcinom cutanat” care are loc  astazi sub egida Societăţii Române de Dermatologie şi a Fundaţiei Dr. Leventer pentru Sănătatea Pielii, o echipă de experţi americani în tratarea cancerului de piele a venit la Bucureşti pentru a împărtăşi din experienţa lor medicilor români, cât şi pentru a asista operarea unor pacienţi români cu forme avansate de cancer de piele.
Vizita are ca scop aducerea în prim plan a problemei carcinomului cutanat în România, cea mai frecventă forma de cancer de piele întâlnită la pacienţii români, care depistat la timp şi tratat corect, poate fi vindecat. Odată cu această vizită, medicii români vor putea beneficia de experienţa echipei americane în tehnica Mohs, singura soluţie cu şanse de vindecare 99,7 % a carcinomului cutanat.

Citește și: La SANCONFIND salariile medicilor sunt între 2.000 și 6.000 euro net

În zilele de 5 si 6 iunie, echipa americană formată din Dr. Glenn D. Goldman (Professor and
Chief of Dermatology, University of Vermont College of Medicine), Dr. Vanessa Lichon (MD,
Private Practice, Chicago), Dr. Sheethal Mehta (MD, Director of Mohs surgery, Rush University Medical Center, Chicago) va asista operarea unor pacienţi cu forme avansate de cancer de piele – carcinoame multiple faciale sau tumori cu evoluţie gravă. Toate intervenţiile se vor desfăşura în Centrul Dr. Leventer, singurul certificat de Academia Americană de Dermatochirurgie (ASDS) în calitate de centru de competență pentru Europa de Est în domeniul operațiilor cu tehnica Mohs.
Echipa chirurgicală va fi alcătuită din Dr. Mihaela Leventer şi Dr. Anca Stanciu, iar Dr. Tiberiu Tebeică va coordona laboratorul histopatologic.

Citeste si...  Noul album al lui Justin Bieber va fi lansat de Valentine's Day

”Datele de cercetare, provenite de la Fundația Dr. Leventer pentru Sănătatea Pielii, arată că este nu necesar, ci imperativ să comunicăm românilor informațiile necesare pentru a detecta semnele preliminare ale carcinomului cutanat şi pentru a evita prezentarea la medic în fazele mutilante ale bolii. În zilele de 5 şi 6 iunie vorbim de un exemplu de bune practici asistat de una dintre cele mai titrate echipe de medici în domeniul operației Mohs, standardul cel mai înalt în intervențiile care tratează carcinomul cutanat. Pacienţilor din România trebuie să li se ofere şansa de a avea acces la tehnici de cele mai înalte standarde”, declară Dr. Mihaela Leventer.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *