12:17, 9 dec. 2021
Acasă Noutăți Interne Când vor fi eliberaţi primii deţinuţi, după ce a intrat în vigoare...

Când vor fi eliberaţi primii deţinuţi, după ce a intrat în vigoare legea privind recursul compensatoriu

0

Primii 400 de deţinuţi vor fi eliberaţi din închisori în următoarele zile, după ce, joi, a intrat în vigoare legea privind recursul compensatoriu, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Dumitraşcu, fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

„Dimineaţă estimam cam 100 de deţinuţi, acum, după ce am mai vorbit cu colegii, am ajuns la 400. E o estimare. Sunt unităţi care au cinci, sunt unităţi care au 12, sunt care au 17, care au 20”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Sorin Dumitraşcu, fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Citiți și Guvernul măreşte salariile angajaţilor din penitenciare cu 10%

Sorin Dumitraşcu a mai precizat că legea recursului compensatoriu este dificil de pus în practică.

„Cum se calculează cele şase zile, dacă se scad sau dacă se consideră executate cu regim asimilat acelor zile de muncă. Sunt chestiuni de luat în calcul. Cum se eliberează deţinutul, prin decizie administrativă sau de către instanţa judecătorească? E de avut în vedere şi asta. Întâlneşti dificultăţi cu programul, te trezeşti că ai scăpat o perioadă.

Unii directori şi-au asumat şi au semnat. Avem deja primii şapte care au plecat de la Severin. Un director spunea că o să semneze şi a motivat: prefer să fiu acuzat de faptul că am făcut o liberare eronată, adică i-am dat drumul mai devreme, decât să fiu acuzat de lipsire de libertate”, a completat Dumitraşcu.

Joi a intrat în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiţii necorespunzătoare. Potrivit acestei legi, la 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, deţinutul are beneficiul unui număr de şase zile care se consideră efectiv executate.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele