Ministrul de Interne, Carmen Dan a recunoscut marți, în fața comisiei de apărare a Camerei Deputaților, că în noapte de 10 spre 11 august a stat până la ora 3:00 la minister, susținând însă că nu s-a implicat deloc în reprimarea violentă a protestului, ci și-a dorit doar să împărtășească cu oamenii din teren ”propriile lor trăiri”. Carmen Dan a susținut că n-a fost o ședință operativă, ci una ”de informare”. Ministrul a susținut că n-a putut fi convocat Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică deoarece, potrivit legii, ar fi trebuit să existe o situație de risc în mai multe județe, nu doar în București.
Carmen Dan a explicat în fața deputaților că vineri, pe 10 august, s-a dus la minister în jurul orei 13:00.
”Am stat în biroul meu în toată această perioadă. Tot ce am solicitat a fost să fiu informată și am plecat din minister în jurul orei 3:00 dimineața, când colegii mei finalizaseră misiunea și când mi-am dorit să vină în birou și să împărtășim propriile lor trăiri, să îmi edific anumite aspecte. Aveam teme sensibile: dispăruse o armă, aveam doi jandarmi bătuți și internați în spital. Nu a fost ședință operativă, ci de informare”, a susținut Carmen Dan.
Alte declarații făcute de Carmen Dan în fața deputaților:
Prezența mea în minster a fost doar în ideea de a-mi asuma această responsabilitate
Există o rutină a manifestărilor publice și vreau să precizez că au mai fost adunări publice în care mie mi s-a părut normal ca ministrul să fie în minister
Referitor la convocarea Centrului Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică, cred că oricine se poate uita într-un HG și poate realiza care sunt condițiile
Ar fi fost obligatoriu să avem o situație de risc și de pericol în mai multe unități administrativ teritoriale, nu doar în București
Ar fi fost nevoie să avem indicii că avem de-a face cu un atac la ordinea de drept constitutționale
Putem să dezvoltăm pe marginea cadrului legal și să vă oferim toate argumentele în așa fel încât dvs să aveți percepția exactă a deciziei de a nu avea funcțional acest organism
Nu răspunde ministrul la întrebările tehnice, pentru că ministrul nu a coordonat în nici un fel chestiunile operative
Eu am precizat destul de lămuritor că încercăm să abordăm această problematică cu mult echilibru. La nivelul Jandarmeriei este deja o anchetă internă.
Poate o să ajungem să vorbim și de gradul de agresivitate al celor care au forțat intrarea în guvern și a celor care au pus o presiune constantă și puternică pe cordonul de jandarmi
Referitor la convocarea doamnei prefect. Nu eu stabilesc lucrul acesta.
Noi nu am venit la Comisiei în baza unei invitații oficiale. Am venit în ideea ca noi să fim aici și să vă putem expune aspectele pe care le considerați relevante
Nu am nici o rezervă să solicitați și prezența prefectului capitalei
Întrebată dacă își asumă responsabilitatea pentru modul în care au acționat jandarmii: Nu cumva vă antepronunțați? Nu cumva ați ieșit din sfera obiectivismului? După ce veți parcurge acest raport veți fi mult mai îndreptățiți să trageți concluzii. Nu aveți date pentru a spune clar că Ministerul de Interne nu și-a făcut datoria
Ministrul de Interne este audiat la ora transmiterii acestei știri în cadrul Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor, care s-a întrunit în urma solicitării PNL de audiere a responsabililor pentru intervenţia Jandarmeriei de la protestul din Piaţa Victoriei, liberalii dorind să fie chemaţi la comisie ministrul de Interne, Carmen Dan, fostul şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş, prefectul Capitalei, Speranţa Clişeru, dar şi alte persoane implicate în activitatea de coordonare a Jandarmeriei, la intervenţia de la protestul din 10 august.
Citește și Carmen Dan, audiată în Parlament
De Vlad Mitu